ceapa verdeCeapa este unul dintre benefice alimente pe care le poți consuma, indiferent de perioada anului, dar niciodată nu o vei simți mai bine sau mai plăcut ca primăvara devreme, atunci cînd cele mai proaspete verdețuri îți intră în alimentație. Așa că fii atent și află că o cură cu ceapă verde în asemenea momente, după o iarnă grea, este sănătate curată: are efect detoxifiant, curăță plămînii și reglează activitatea anumitor glande din corp. Ceapa este considerată un antialergic natural foarte valoros, fiind bogată în vitamine şi în săruri minerale foarte importante pentru efortul fizic depus constant, conţine eteri şi compuşi cu siliciu care nu se găsesc în alte alimente.

Ceapa și usturoiul stimulează sistemul imunitar și previn virozele respiratorii. Două dintre substanțele active din ceapa verde sînt alicina (un antibiotic şi un expectorant puternic) şi clorofila (cunoscută prin efectele antiinflamatoare), iar ele fac din acest aliment unul foarte util ca supliment în bronşitele infecţioase și cele bronşitele alergice, fiind şi un bun mijloc de prevenire a astmului bronşic. Alicina mai are și proprietăţi anticoagulante (adică împiedică formarea cheagurilor de sânge) și este recomandată în cazul tromboflebitelor sau trombozelor.

Sucul de ceapă verde este un bun detoxifiant şi ține sub control simptomele cancerului. Sucul se obține din 4-5 fire de ceapă de la care se folosește totul (atît partea albă cît și cea verde): după ce totul se amestecă bine vreme de 1 minut rezultatul se strecoară bine printr-un tifon dublu, iar zeama obținută se împarte în 3 părți și se bea înaintea meselor principale. Această cură trebuie ținută vreme de 14 zile.

Ceapa verde scade glicemia, lucru foarte util pentru bolnavii de diabet: se ia 1 kg de ceapă verde de la care se amestecă bine bulbul și frunzele vreme de 1 minut, apoi se adaugă 1,5 litri de apă plată. Amestecul obținut se mai amestecă încă 1 minut apoi se pune la păstrare în frigider într-un recipient de sticlă închis ermetic. Se recomandă o jumătate de pahar de 3 ori pe zi, înaintea meselor. Cura se ține cîte 10 zile cu o pauză de 20 de zile, pe o durată nedeterminată.