Fără alimentele gătite termic, mai întîi prin prăjire și apoi prin fierbere, oamenii n-ar fi ajuns la capacitatea intelectuală pe care o au acum – prin prelucrare termică hrana era digerată mai repede și furniza mai multe calorii organismului uman, oferind nu doar energie suplimentară creierului, ci și timp suficient pentru a se apuca și de alte activități decît vînătoarea sau culesul fructelor, legumelor și altor rădăcini.
Totuși, nu întotdeauna prăjirea alimentelor este realizată corect: unul dintre modurile de preparare necorespunzătoarea este pe foc sau jar deschis, mai ales atunci cînd se folosește ca și combustibil lemnul sau cărbunele. Motivul este că flacăra deschisă sau căldura intensă a focului, în funcție de caz, acumulează în aliment (indiferent dacă e vorba de o halcă mare de carne, niște porumb pe care vrei să-l prăjești sau orice altceva) toxine asemănătoare cu cele din fumul de țigară. Aceste toxine sînt absorbite foarte bine de organism prin digestie.
Prăjirea cu ajutorului unui grătar, chiar dacă nu este considerată de mulți prea sănătoasă, este cea mai bună dintre soluțiile disponibile dacă se respectă cîteva reguli:
- grătarul trebuie să aibă un fund metalic care să ferească contactul direct dintre aliment și căldura focului
- carnea trebuie pus pe grătar deja încins pentru ca proteinele din ea să coaguleze cît mai repede. Adică dacă pui bucățile de carne pe grătarul rece și aștepți să se încălzească odată cu aceste faci o greșeală.
- grătarul poate fi uns cu grăsime sau untură deoarece aceasta se scurge și nu mai ajunge să se descompună
- alimentul nu se sărează înainte de punerea pe grătar pentru că sarea extrage lichidele care ajung să intre în combinaţie cu grăsimile încălzite, rezultînd produşi toxici.
