Siropul de agave este extras din cactusul agave (una dintre plantele care se cultivă în Mexic, folosită şi pentru producerea tequillei) şi seamănă la aspect cu mierea în timp ce gustul este similar siropului de malţ combinat cu melasă (adică un gust dulce, uşor, cu aromă de caramel). Principala componentă a rădăcinii de agavă este amidonul, o formulă similară cu amidonul de porumb sau orez, şi un carbohidrat complex numit inulină (face parte din clasa unor polizaharide numite fructosani şi este alcătuită din lanţuri de molecule de fructoză), care este o fibră nedigerabilă care nu are gust dulce şi conţine cam jumătate din conţinutul în carbohidraţi din rădăcina de agavă. Procesul de producţie a siropului presupune încălzirea la temperaturi în jur de 60 grade Celsius şi durează aproximativ 36 de ore pentru concentrarea lichidul obţinut şi transformarea lui într-un sirop de consistenţa mierii, dar şi pentru obţinerea unui gust mai cît mai dulce.
Indicele glicemic este redus, iar asta-l face să fie asimilat lent de organism şi previne creşterile bruşte ale glicemiei. Are trei sferturi din senzaţia de dulce a zahărului, dar are ceva mai multe calorii decît acesta (cu 50% mai mult) – asta înseamnă că foloseşti o cantitate mai mică pentru acelaşi rezultat. Siropul de agave este foarte bun pentru copt, îndulcit băuturi (se dizolvă rapid în lichide), dar şi ca îndulcitor general. Conţine un tip de fibre alimentare probiotice, foarte utile pentru flora bacterială intestinală.
Siropul este unul controversat pentru că producătorii îl procesează la fel ca amidonul de porumb, adăugînd 70% fructoză în produs, ceea ce-l face destul de greu de digerat. Nu se recomandă excesele pentru că fructoza poate duce la rezistenţă la insulină şi la apariţia diabetului.
