Jars of pickled vegetables and fruits in the garden

Adică despre mîncărurile preferate ale românilor (mai ales) pe timp de iarnă, dar nu numai, ceva ce poate fi consumat fără nici o reținere de către persoanele sănătoase, mai ales dacă nu conțin prea multă sare. Dar gogoșarii și castraveții în oțet nu sînt recomandați persoanelor cu afecțiuni renale severe și persoanelor cu hipertensiune.

Varza murată este consumată frecvent, ca atare sau folosită pentru sarmale, practic fiind una dintre cele mai cunoscute murături. Este un aliment probiotic – conține bacterii utile organismului, substanțe anti-cancerigene, hepatoprotectori, vitaminele A, C și E, zinc și fibre alimentare (ce ajută la eliminarea constipației și detoxifică colonul), minerale (potasiu, magneziu și calciu). Varza murată este recomandată la mîncărurile din carne grasă pentru că ușurează digestia proteinelor și grăsimilor animale.

Castraveții murați au puține calorii, glucoză în cantități mici și conțin caroten, acid folic și calciu, dar și fibre alimentare. Persoanele cu hipertensiune pot să-i consume doar în cantități mici, bine spălați înainte de masă. Procesul de fermentare fără fierbere păstrează vitaminele din castraveți și produce vitamine utile.

Castraveții sărați se păstrează în locuri întunecoase și uscate, la temperaturi de 10-15 grade, pentru a declanșa și întreține procesul natural de fermentație acido-lactică (în timpul căreia se produc substanțe biologic active precum vitamine și acid lactic). Castraveții murați pot fi consumați ca atare, între mese, dar și ca garnitură la diferite feluri de mîncare.

Murăturile asortate din conopidă, varză roșie și albă, gogonele, castraveți, ardei iuți, morcovi și usturoi sînt recomandate tuturor pentru că ușurează digestia, stimulează detoxifierea și întăresc sistemul imunitar.

Lagumele păstrate în oțet au o valoare nutrițională mai mică decît cele care nu au fost tratate termic, dar pot irita sistemul digestiv la nivelul intestinelor.

Pentru murături se recomandă sare brută, neiodată, și oțet natural de fermentație obținut din vin, nu prin diluarea acidului acetic de sinteză.