Zahărul are o istorie destul de veche şi continuă să fie o substanță destul de mult folosită, dar şi controversată în aceeaşi măsură. Ajuns în Europa la întoarcerea cruciaţilor într-una din campaniile derulate pentru cucerirea Ierusalimului, a început să fie produs industrial în Veneţia în secolul XII. Cristofor Columb l-a exportat în America odată cu cei cîţiva butaşi de trestie de zahăr primiţi cadou în insulele Canare, pe drumul lui peste ocean. Pînă prin secolul XVIII producţia era destul de scumpă, aşa că media consumului era de numai 2 kg / persoană / an. Între timp, odată cu ieftinirea produsului final, consumului lui a crescut la 38 kg / persoană / an pe la 1900 şi la 90 kg / persoană / an în perioada modernă. Odată cu consumul de zahăr şi scăderea efortului fizic mediu obişnuit au crescut şi numărul cazurilor de diabet, obezitate şi boli cardio-vasculare.
Cele mai rentabile moduri de a obţine zahărul este prin prelucrarea a două plante cu conţinut crescut al acestei substanţe: sfecla de zahăr şi trstia de zahăr. În mod normal după procesare el are culoare brună şi structură cristalină, iar pentru a obţine zahărul alb atît de cunoscut se foloseşte în prima etapă filtrul din oase (de cele mai mule ori cărbune din oase de vită pentru că sînt cele mei eficiente şi mai rentabile) care poate elimina o serie de agenţi de colorare. Printre cei mai des utilizaţi coloranţi sînt aminoacizii, acizii organici, fenoli (acid carbolic) şi cenuşa.
Efectele zahărului în digestie și asupra sănătăţii
Da, zahărul aduce un aport energic pentru moment, dar nu conţine nici o altă substanţă nutritivă – prin procesare această substanţă ierde toate mineralele şi vitaminele pe care le avea planta din care este extras. Mai mult: pentru punerea în valoare a caloriilor din zahăr organismul foloseşte o serie de minerale şi vitamine din propriile rezerve (printre care se regăsesc calciu, magneziu, crom, cupru şi vitaminele B), ceea ce în timp poate duce la efecte negative pronunţate. Mai ales cînd aportul de vitamine şi minerale din alimente (şi eventualele suplimente alimentare) nu este suficient pentru a compensa lipsa. În plus, consumul de zahăr duce (împreună cu o serie de alți factori) la apariția cariilor dentare, a obezității și diabetului.
Pe de altă parte, zahărul dă dependență la fel ca și drogurile din categoria ”grea” precum heroina: consumul duce la eliberarea în circuitul sanguin a unor substanţe cunoscute ca şi opioide, substanţe pe care organismul le eliberează în mod natural pentru a reduce stresul sau durerea. Iar atunci cînd oamenii doresc să consume ceva dulce sînt activate în creier aceleași zone ca în cazul dependenților care au nevoie de un drog. Blocînd eliberarea opioidelor duce la o lipsă completă de interes pentru dulciuri.
În cazul copiilor situația este și mai delicată: zahărul poate transforma un copil sănătos și liniștit într-unul agitat, plîngăcios și nervos, produce hiperactivitate, crampe și eczeme, ridică nivelul adrenalinei din sînge și influențează negativ hormonii de creștere.
Concluzia? Puțin zahăr nu strică niciodată (cu condiția să nu fii diabetic), dar consumul lui repetat în cantități mari are întotdeauna efecte negative. Iar în cazul copiilor, dulciurile sînt recomandate de-abia după vîrsta de 3 ani, deși este de preferabil să fie înlocuiți cu îndulcitori naturali.
