condimente ajutor slabitMirodeniile sînt folosite încă din antichitate, oamenii apreciind gustul și mirosul lor mai bine decît acum, cînd au la dispoziție frigidere și metode tehnologice care permit păstrarea îndelungată a mîncării fără să intre în putrefacție sau descompunere. Pe vremuri, în evul mediu, condimentele valorau mai mult decît greutatea lor în aur, dar asta nu le face mai puțin importante acum, cînd le avem la dispoziție în cantități industriale. Partea și mai bună este unele mirodenii, pe lîngă gustul aparte oferit mîncării, te ajută să scapi de kilogramele în plus pentru că stimulează arderea grăsimilor și inhibă apetitul.

Ardeiul iute, de exemplu, are ca substanță activă capsaicina, responsabilă de gustul iute. Aceasta reduce țesutul adipos din organismul uman și inhibă pofta de mîncare. Ardeiul iute este foarte eficient atunci cînd îl consumi zilnic, adăugînd un virf de ardei iute în supă, ciorbă sau pe carnea ori peștele gătit în cuptor. Totuși, e bine să știi că poate interacționa negativ cu medicamentlee anticoagulante, iar utilizarea excesivă (peste 15 g pe zi) poate irita tractul intestinal.

Piperul negru își datorează gustul iute și senzația de iritare pe care le produce în gît piperinei, un compus folosit de secole pentru a trata o serie întreagă de afecțiuni precum inflamațiile și problemele digestive. Studiile recentă arată că piperina ar putea împiedica formarea de celule de grăsime noi.

Seminţele de muştar dintr-o singură linguriță (de numai 5 calorii) sînt suficiente pentru a stimula metabolismul cu pînă la 25% mai mult decît în mod normal vreme de cîteva ore de la consum. Cel puțin așa susține un studiu realizat de oamenii de știință britanici. Acțiunea semințelor de muștar asupra depozitelor de țesut adipos din corp se datorează fitochimicalelor care dau aroma caracteristică (unică) acestui aliment.

Scorţişoara conţine niște antioxidanţi puternici numiţi polifenoli ce controlează nivelul zahărului din sînge şi nivelul insulinei. Mai mult: nu doar te ajută să scapi de kilogramele în plus, dar și detoxifică organismul.

Coriandrul este bogat în fibre, acid folic şi vitamina K, conţine un amestec unic de uleiuri care poate creşte producţia acidului gastric, ajutînd intestinele să elimine toxinele.