
Morcovul este una dintre cele mai consumate legume de pe piața românească, și îl găsești în alimentație în cam toate formele: feliat crud prin salate, zdrobit și transformat în suc, procesat în mîncarea gătită, etc. Nu este doar gustos, ci și plin de minerale și vitamine și are efecte benefice asupra organismului (și mai ales a vederii). Însă mulți oameni consumă doar rădăcina, ignorînd frunzele – acestea au la rîndul lor efecte benefice asupra sănătății umane.
Sînt ușor amare, dar inconvenientul gustului este compensat de faptul că sînt bogate în clorofilă – substanța care ajută la transformarea dioxidului de carbon în carbon și oxigen sub influența radiațiilor ultraviolete are și efect detoxifiant al organismului, mai ales a ficatului. Pe de altă parte, datorită conținutul ridicat de antoxidanți frunzele de morcov sînt eficiente în lupta împotriva tumorilor (inclusiv a cancerului). Mineralele (mai ales potasiul) și vitaminele (mai ales C – de 10 ori mai mult decît rădăcina de morcov) pe care le conțin ajută la funcționarea excelentă a sistemului cardiovascular și la refacerea țesuturilor după răni sau vînătăi.
Frunzele de morcov au proprietăţi diuretice, antiseptice şi calmante, avînd efecte rapide în cazul durerilor de dinţi şi al bolilor gingivale. Mai mult: elimină eficient respiraţia urît mirositoare.
Cum poţi consuma frunzele de morcov
Sînt foarte bune în salate, supe, tocăniţe sau omlete, dar și adăugate în sucurile naturale ale fructelor sau legumelor pe care le consumi în mod obișnuit (cum ar fi de exemplu sucul de mere).